Un lucru ce nu as fi dorit sa mi se intample, dar totusi s-a intamplat. O operatie realizata cu succes la varsta de 3 ani , urmata de purtarea ochelariilor toata viata.
Si totusi, aceasta problema a vietii mele nu este atat de grava precum este perceputa din exterior.Traiesc intr-un mod absolut normal ca si ceilalti, desi, uneori ma simt diferita,datorita acelor persoane care ma privesc drept fiind " fata tocilara " . Toate acestea pornesc de la o analiza incompleta despre personalitatea si felul meu de a fi. O judecata crunta dupa dispozitivul optic atasat in dreptul ochilor ce ofera o privire centralizata.
Dar , cu toate astea, sunt sustinuta de familie si prieteni care imi acorda sprijinul necesar in orice situatie delicata.
In acest moment in care ma aflu, nu reusesc sa dobandesc raspunsul la intrebarea mea : " De ce sunt vazuta diferit? ". Nu pot sa aleg varianta corecta , sau poate ca, nu imi este oferit nici un raspuns.
Si totusi, nu ma las invinsa de parerile rautacioase care imi sunt adresate rareori, deoarce consider ca evit o pierdere de timp fata de cuvintele care imi sunt oferite fara nici o intrebare propusa.
Cu cat inaintez in viata, observ ca acesta dificultate a vederii se regaseste la o multime de persoane de la varste destul de fragede,si incep sa imi dau seama ca problema mea nu mai este privita ca pe o problema, ci ca pe un lucru obisnuit .
Recunosc faptul ca, rautatile pe care le-am suferit cand eram copil nu au reusit - din pacate pentru ei - sa ma afecteze. O simpla indiferenta expusa in fata vorbelor era suficient pentru a indeparta cruzimea din jur.
Iar astazi , mi-am dat seama ca acest defect este ceva extrem de minor, fata de lucrurile cu adevarat grave care ne sunt supuse vietii cotidiene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu