Cunoasterea de sine

Viata este o realitate complexa care refuza sa isi expuna propriile reguli la intoarcerea sa,lasand fiecare om sa o descopere individual si sa lupte pentru maretele castiguri pe care aceasta le ofera.
Rasa umana cuprinde atatea categorii de oameni,incat niciodata nu poti fii pregatit pentru fiecare suflet care te asteapta la colt pentru a primi o palma sau poate,pentru a-ti impartasi un gand bun.
Atunci...la ce este buna cunoasterea de sine? Cate "calitati" are ea, sau cate "defecte" ?
Cu totii ne croim drumul in viata singuri,fara a primi ajutor din partea altor oameni,iar pentru a duce drumul vietii drept pana la capat,felul de a fii este cheia.
Unii il numesc destin,dar eu prefer sa-i spun alegere.Totul se intampla asa cum vrei,nu asa cum doreste divinitatea.Depinde de fiecare din noi cum ne exploatam cunostiintele ca sa ne dobandim frumosul viitor.
Insa,cate dintre cunostiintele pe care le detinem se refera la caracterul propriu? Ce este cu adevarat important sa iti insusesti? Creatia lui Einstein sau creatia ta,despre tine,despre ce faci sau cum faci?
Si ce poate intari propria personalitate mai mult decat increderea de sine,onestitatea si cunoasterea? NIMIC.
"Nimeni nu stie ce este bine si ce este rau.".Gresit.Tu poti fii acea persoana care stie ce sa aleaga dintre cele doua extremitati,cum sa se comporte,si sa afle intr-o zi ca nimic din ce faci sau ce spui nu este gresit,ci doar diferit.Caci un om implinit nu poate fii astfel decat prin neintegrarea in grupul oamenilor mediocrii,si doar asa,prin cunoasterea de sine,tanarul din tine se dezvolta in fiecare zi,ajungand la un moment dat,cand realizeaza ca a parcurs viata fara sa se ridice de jos,deoarece nu cazuse niciodata.De ce? Pentru ca nu ia fost frica sa isi exprime opiniile in fata oricarei persoane,sa faca ceea ce simte si sa nu se sperie de critici,caci increderea in propriul "EU" inseamna intotdeauna cunoastere vis-a-vis de"TINE".
Asadar,cunoasterea de sine nu te dezvolta doar pe propriul "TU" ca tanar , ci si realitatea ca unviers de cunoastere,care experimenteaza o clasica mentalitate si o transforma in inteligenta superioara.Acesta esti chiar tu,cel care citesti,te-ai convins?

Slabiciunile mele:Ce inseamna EL pentru mine

Fiecare din noi ajunge la un moment dat sa iubeasca si sa simta pe propria piele atributiile iubirii,venind pentru fiecare acea zi minunata in care se naste o poveste pentru suflet.
Povestea mea a inceput intr-o zi friguroasa de februarie,mai exact ziua 15,in care mi-am dat seama ca de atunci incolo viata mea avea sa ia o intorsatura radicala.Totul avea sa se schimbe,poate chiar si eu,dar am ales in schimb,sa descopar o noua parte din mine,si astfel am aflat cine sunt.
Vreti sa stiti cine sunt? Sunt acea persoana care va fii mereu acolo sa il sprijine,acea persoana care va fii mereu geloasa chiar daca nu ar avea motive sa o faca,acea persoana care il va sufoca in mesaje si il va trezi dimineata la ora 10,desi lui ii place tare mult sa doarma pana pe la pranz.
Nu sunt siropoasa in acest moment,defapt,nu sunt siropoasa DOAR in acest moment,si singura persoana care ar putea sa confirme asta acum,oricand,este EL.
Il iubesc,si nu mi-e rusine sa recunosc asta.Nu mi-e rusine sa recunosc ca,datorita lui am ajuns la FERICIRE.
Daca iubesti cu adevarat,se spune ca faci sacrificii in diverse situatii. In cazul meu,acest moment nu a sosit inca,dar sunt pregatita sa fac tot ce pot pentru a salva iubirea.
In concluzie,Cristi este baiatul pe care il iubesc din toata inima mea,fiind si prima mea iubire de altfel,si nu regret nici o clipa ca am asteptat pana la aceasta varsta ceea ce mi-am dorit mereu,si anume,ca prima mea iubire sa fie una sincera,fidela si devotata,de care sa imi amintesc cu placere toata viata.

Slabiciunile mele:Cum stau la capitolul incredere

Am in cap un singur lucru:sa imi infrang slabiciunile,insa oricat ma zbat pentru a face asta,nu reusesc sa ma descotorosesc de ele.
Si cum fiecare dintre noi avem o multime de slabiciuni din categoria defecte,am sa ma limitez la principala mea problema de acest gen:OAMENI.Posibil sa fie greu de conceput,dar da,eu am o mare slabiciune pentru oameni.Aproape ca-i cred pe fiecare in parte,le ascult fiecare prostie si mi se pare extrem de logic tot ce spun.Sunt mult prea credula,si imi recunosc vina.
Daca lumea ar fi fost vreodata sincera,cel mai probabil ca acum aveam un deosebit atu,dar in ciuda contradictoriului,n-am.
Asadar,orice minciuna care mi se spune,eu 98% o cred.De ce? Nu stiu.Cred ca asa este constructia firii mele:sa-mi pese de ceilalti si sa-i sustin cand au cea mai mare nevoie de cineva in stare sa faca asta. Credeti-ma,incerc de mult timp sa schimb acest EU extrem de nepotrivit pentru secolul in care traim,insa mi-e atat de greu sa formez o personalitate pentru un suflet incompatibil cu asa ceva.
Totusi,lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi,nu? Deci..daca acum mi-ai povesti ceva legat de viata ta,mie mi s-ar parea ca tu imi zici intregul adevar,si nu pe jumatate,corect?
Adevarata parte din tot ceea ce incerc sa spun aici , sta in concluzie.
Si concluzia mea suna in felul urmator: Cred totul,dar nu recunosc nimic din ce cred.

Tu cat de fericit esti?

Am auzit de ea,nu am cunoscut-o pana acum,si chiar daca nu am luat nici un fel de masura in privinta ei , in adancul sufletului chiar mi-am dorit sa aflu mai multe despre aceasta.Stiam de la altii ca nu apare atunci cand o cauti, caci ei ii place sa se lase greu gasita,si pune la incercare toti oamenii,fiindca stie ca nu toti sunt demni de a o pretui. Si da vorbesc despre ea, adica despre fericire, si nu despre orice fericire, ci despre fericirea in iubire.Nu se aseamana deloc cu celalalte fericiri,caci ele sunt doar fericiri si atat. In schimb ea, fericirea mea, adica fericirea dragostei apare la fel ca in iubire:intr-o pereche.Din pacate,se lasa insotita de gelozie sau suferinta,in majoritatea cazurilor.

Cine spune ca intr-o iubire nu exista gelozie? Ei bine,dupa parerea mea acela este un mare prost.Iubire inseamna afectiune,si nu doar atat,iubire inseamna incredere si ceva mai mult,iubire inseamna griji in plus,adica iubire,si iarasi ajungem la fericire.

Cum fac eu de totul la mine se rezuma la fericire? Probabil pentru ca sunt un om fericit.Si chiar sunt.

Chiar daca dragostea presupune uneori tristete,sunt un om fericit chiar si atunci.De ce? Pentru ca odata ce ai ajuns la fericire, ea nu va pleca niciodata cu totul din viata ta,iar la un moment dat, te vei trezi cu fericirea la usa. 

Imi place sa cred ca fericirea asta e atat de dreapta cu oamenii pentru ca este data de Dumnezeu,insa,oare exista oameni care nu au intalnit-o inca?Iar daca au avut-o, la ei de ce nu s-a mai intors?

Aici este deja vorba despre OAMENI.